Chiftelute vegetale

Autor rețetă și fotografie: Conf. Univ. Dr. Irina Grebenișan

Etichete:

1.Chifteluțele vegetale sunt recomandate și pentru un regim vegan sau vegetarian.

2.Rețetă de post.

3.Rețetă potrivită și pentru persoane cu intoleranță la lactoză și/ sau gluten (nu se mai adaugă pesmetul).

Vă propun o rețetă de Chifteluțe vegetale pentru un aperitiv cald. Deși este toamnă veți găsi cu ușurință ceapă verde și oregano proaspăt pentru a putea prepara această rețetă. Dacă aveți copii micuți "modelați" împreună cu ei chifteluțele vegetale. Cu siguranță vor fi foarte încântați și vor mânca cu plăcere ce au preparat. 

Ingrediente necesare:

-1 cană cu boabe de năut fiert
-2 cartofi medii fierți
-1 ardei roșu capia
-2 fire de ceapă verde
-1 ceapă roșie
-1 lingură cu semințe de chimen
-6 crenguțe de oregano proaspăt
-5 linguri cu pesmet*
-½ linguriță cu sare

Chiftelute naut cartofi ardei

Chiftelute naut cartofi ardei

Modul de preparare:

1.Boabele de năut se spală și se pun într-un borcan cu apă la frigider, peste noapte să se hidrateze. A doua zi boabele de năut se fierb.
2.Cartofii se spală, se curăță și se fierb.
3.Boabele de năut fierte și cartofii fierți se pasează cu mixerul.
4.Ardeiul, ceapa verde și roșie se spală, se șterg cu un prosop din hârtie, apoi se taie cubulețe foarte mici.
5.Toate ingredientele se pun într-un bol și se omogenizează până se obține o pastă, apoi se pot forma sfere din compoziție.
6.Se pot consuma ca atare împreună cu salată sau se pot prăji în puțin ulei.

*pesmetul se poate prepara prin măcinarea cu ajutorul unui robot de bucătărie (procesor alimentar, blender) a feliilor de pâine "veche" de o zi sau două.

Facebookyoutube Facebooktwitterredditpinterestlinkedintumblrmail

No Comments Yet.

Leave a Reply

You must be Logged in to post a comment.